Părăsirea locuinței nu numai că dovedește că trăim, că suntem în viață, dar ne dovedește și intenția, ne dovedește interesul, ne dovedește efortul pentru altceva, dovedește că nu numai că trăim, dar avem și obiective, avem planuri apropiate și de departe, dovedește că mintea și conștiința noastră sunt active și nu sunt moarte, ne dovedește dorința noastră de a plăti costurile prin oboseală, costul cheltuirii energiei și a banilor, costul conflictului cu mediul nostru care dorește să nu ne mișcam și să nu deranjăm, să nu deranjăm apele și liniștea morților vii.
Părăsirea locuinței noastre este o funcție de bază a vieții noastre de zi cu zi, este o imagine familiară, dar este și dovada că viața continuă să existe și să producă mișcare, speranță, schimbare și, mai ales, intenția pentru ceva nou, ceva substanțial și mai bun decât ieri.